Chuck Schumer solicită explicații de la Trump privind atacul asupra Iranului
Liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a cerut răspunsuri din partea preşedintelui Donald Trump, după ce acesta a ordonat lovituri americane asupra Iranului. Schumer a afirmat că „Preşedintele Trump trebuie să ofere poporului american şi Congresului răspunsuri clare cu privire la acţiunile întreprinse în această seară şi la implicaţiile acestora pentru siguranţa americanilor”.
În continuare, Schumer a subliniat: „Niciunui preşedinte nu ar trebui să i se permită să lanseze unilateral această naţiune în ceva atât de important precum războiul, cu ameninţări neregulate şi fără nicio strategie”. El a cerut implementarea War Powers Act, o lege din 1973 menită să limiteze puterea preşedintelui de a angaja Statele Unite într-un conflict armat fără acordul Congresului. Schumer l-a îndemnat pe liderul majorităţii senatoriale, John Thune, să prezinte această rezoluţie în plenul Senatului, declarând că va vota în favoarea acesteia și îndemnând toți senatorii să facă la fel.
Schumer a adăugat că „confruntarea cu campania nemiloasă de teroare, ambiţiile nucleare şi agresiunea regională ale Iranului necesită putere, hotărâre şi claritate strategică. Pericolul unui război mai amplu, mai lung şi mai devastator a crescut acum în mod dramatic”.
Preşedintele Donald Trump a anunţat că a fost efectuat un „atac foarte reuşit” împotriva a trei instalaţii nucleare din Iran, afirmând că Iranul „trebuie acum să facă pace”.


