Sentința finală în cazul 2 Mai: Vlad Pascu își va cunoaște destinul pe 18 august
Pronunţarea în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai din august 2023, în urma căruia doi tineri au murit, a fost stabilită pentru 18 august. Decizia Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă. În prima instanţă, Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Curtea de Apel Constanţa a decis ca pronunţarea în dosarul lui Vlad Pascu să aibă loc în 18 august. În 18 iunie a avut loc ultimul termen din acest proces. Avocatul Vlad Cristescu, apărătorul lui Pascu, a solicitat instanţei reducerea pedepsei, afirmând că „s-au pus concluzii pe toate apelurile, atât ale noastre, cât şi ale celorlalte părţi din dosar. Speranţa noastră este ca instanţa să admită apelul şi să reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului de către instanţa de fond.”
Avocatul a adăugat că instanţa este cea care va analiza dacă argumentele expuse sunt valide. În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, avocatul a considerat că acestea sunt prea mari și a sperat la o reducere a cuantumului acestora.
Vlad Pascu a fost condamnat, în 31 ianuarie 2025, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și părăsirea locului accidentului. Hotărârea nu este definitivă și a fost atacată la instanţa superioară. Judecătoria Mangalia a interzis lui Vlad Pascu dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei.
Instanţa a admis în parte cererile părţilor civile de acordare a daunelor morale, obligând Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să achite către familiile victimelor și către persoanele rănite peste 1,7 milioane de euro.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39 și, în jurul orei 5.25, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a părăsit locul accidentului și a fost găsit ulterior de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

