Protest al sindicaliștilor la Cotroceni împotriva tăierii subvențiilor și a privilegiilor politice
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat un protest la Cotroceni, joi, începând cu ora 11:00. Sindicaliștii au criticat lipsa de transparenţă a decidenţilor politici și lipsa unei consultări reale a societăţii.
Principalele revendicări ale protestatarilor includ o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, reducerea subvenţiilor și eliminarea privilegiilor pentru partide și parlamentari. De asemenea, sindicaliștii solicită o preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale și să garanteze justiţia socială.
„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este în mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, a declarat CNS Cartel Alfa.
Sindicaliștii subliniază că România are servicii publice esenţiale subfinanţate și un aparat bugetar subdimensionat. „Tăierile de personal, blocarea angajărilor și reducerea finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile, afectează cetăţenii și subminează orice șansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.
Cartel Alfa cere o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital și muncă. Orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice ar trebui să înceapă „în primul și în primul rând” cu decidenţii politici (partide și parlamentari) prin reducerea subvenţiilor și eliminarea privilegiilor. De asemenea, se solicită stoparea imediată a măsurilor de austeritate care lovesc în lucrători și cetățeni, redimensionarea corectă a administraţiei publice prin investiţii în resursa umană, și un dialog social real și incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate și societate civilă.
„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci și mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.
Confederaţia reamintește că România are printre cele mai mici taxe pe business din UE, contribuţia lucrătorilor la bugetul social (pensii şi sănătate) depăşeşte cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaţionale, și că există un număr restrâns de funcţionari raportat la populaţie.
„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România, inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.
CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să îşi asume rolul constituţional de mediator între stat şi societate, să apere interesele tuturor cetăţenilor, nu doar ale privilegiaţilor, și să iniţieze un pact social pentru reconstrucţia României, bazat pe justiţie socială, solidaritate şi responsabilitate.
„Protestul nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, au subliniat sindicaliştii Cartel Alfa.


