Traian Băsescu își pune întrebări înainte de învestirea lui Nicușor Dan: „Parlamentul nu mă consideră fost președinte”

2 Min Citire
exclusiv traian basescu nu stie daca merge la investirea lui nicusor dan parlamentul nu ma recunoaste ca fost presedinte 6834d7dda2a96
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Traian Băsescu își pune întrebări înainte de învestirea lui Nicușor Dan

Traian Băsescu a declarat duminică seara la Digi24 că nu a decis încă dacă va participa la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, programată pentru luni. Deși inițial a confirmat prezența, Băsescu a acuzat o ipocrizie din partea Parlamentului, care l-a invitat, dar în același timp nu îl recunoaște oficial ca fost șef de stat.

„Am confirmat că merg, dar asta ca să am toate opțiunile deschise. Mie Parlamentul mi-a luat toate drepturile, deci nu mă recunoaște ca fost președinte. Și atunci, de ce să mă duc ca fost președinte la un eveniment? Eu invitația am primit-o de la Parlament. Un Parlament care, nerecunoscându-mă ca fost președinte, pentru ce m-aș duce?”, a declarat Băsescu.

Fostul șef al statului a subliniat că invitația nu a venit de la Nicușor Dan, ci de la conducerea legislativului: „Am să decid până mâine, văd dacă am să mă duc sau nu. Exact din acest motiv. Când vrei să mă chem la festivități, mă chemi, dar altfel, îmi dai legi că nu mă recunoști ca președinte pentru o chestiune petrecută acum 45 de ani.”

Băsescu a precizat că analizează în continuare dacă va merge sau nu la ceremonie: „O să încerc dacă mențin decența evenimentului și probabil că mă voi duce, cu atât mai mult cu cât acolo mă pot întâlni și cu președintele Curții Constituționale.”

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *