Un lider al clanului Pian, încarcerat la Jilava, și-a pierdut viața la doar 36 de ani

3 Min Citire
unul din liderii clanului pian detinut la penitenciarul jilava a murit laurentiu duduianu avea 36 de ani 6844264b0660e
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un lider al clanului Pian, încarcerat la Jilava, și-a pierdut viața la doar 36 de ani

Laurenţiu Duduianu, cunoscut și sub numele de Ciprian Pian, un lider al clanului Pian, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce era încarcerat la Penitenciarul Bucureşti – Jilava. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, își ispășea o condamnare de 3 ani și 8 luni pentru tentative de omor.

Potrivit comunicatului de presă al Penitenciarului București – Jilava, pe 6 iunie 2025, în jurul orei 23:30, Duduianu a acuzat o stare de rău, manifestând dureri în piept și respirație greoaie. A fost dus la cabinetul medical al unității, unde i-au fost administrate pastile. După aproximativ 15 minute, el a revenit la cabinet cu dureri mai intense în piept, iar personalul medical a solicitat un echipaj de ambulanță prin apelarea Serviciului Unic de Urgenţă 112.

După efectuarea unui EKG, echipajul ambulanței a decis să-l transporte la spital. Duduianu era conștient și comunica cu personalul medical în momentul în care a fost urcat în ambulanța SMURD.

Cu toate acestea, în jurul orei 00:33, la ieşirea din unitate, a intrat în stop cardiorespirator. Cadrele medicale SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, iar un al doilea echipaj de ambulanţă, echipat cu medic, a fost chemat pentru a asista.

Publicitate
Ad Image

În ciuda eforturilor depuse, decesul lui Laurenţiu Duduianu a fost declarat la ora 01:38. Conform legislaţiei în vigoare, autoritățile au informat membrii familiei, judecătorul de supraveghere a privării de libertate și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Ciprian Pian a fost încarcerat după ce, pe 4 august 2020, a bătut, împreună cu fratele său, Grațian, un bărbat care l-a înjunghiat mortal pe Florin Mototolea, alias Emi Pian, fratele lor mai mare.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *