Un procuror din Galați, reținut pentru sustragerea de probe dintr-un caz ce-l implica pe un preot
Un procuror din Galați a fost reținut vineri, fiind acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe, favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Dosarul din care ar fi sustras probe viza un preot acuzat de violarea unui minor.
Potrivit Parchetului General, în cursul zilei de 13 iunie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de un procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Procurorii au precizat că, în anul 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză.
De asemenea, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii, inculpatul a înlocuit probele cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, ceea ce a dus la clasarea dosarului penal menționat.
Procurorul de caz a solicitat vineri Consiliului Superior al Magistraturii încuviințarea luării măsurii preventive a reținerii și a măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu față de magistrat, măsura fiind avizată favorabil.
Conform informațiilor, procurorul reținut este Nicoale Valerian Cuzi de la Parchetul Judecătoriei Galați. Se susține că el ar fi distrus declarația prin care preotul paroh al bisericii din Foltești, Aurelian-Emil Oprișan, a recunoscut inițial că a întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani.

