Viktor Orban a convocat Consiliul de Apărare: „Trebuie să ne pregătim pentru un atac dublu asupra Ungariei”

2 Min Citire
viktor orban a convocat consiliul de aparare sa ne pregatim ca ungaria sa fie atacata cu de doua ori mai multa forta 683f02088b8da
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Viktor Orban a convocat Consiliul de Apărare: „Trebuie să ne pregătim pentru un atac dublu asupra Ungariei”

Premierul ungar Viktor Orban a convocat Consiliul de Apărare a țării, afirmând că „acțiunile militare din ultimele zile prevăd că războiul va fi mai lung și mai brutal decât ne așteptam la începutul anului”. Orban subliniază necesitatea pregătirii Ungariei pentru un posibil atac.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Orban a declarat: „Trebuie să acceptăm faptul că unitatea transatlantică s-a destrămat brusc. Niciodată nu a existat o prăpastie atât de mare între forțele pacifiste conduse de Trump și liderii de la Bruxelles și Kiev, care doresc continuarea războiului.”

El a adăugat că „Ungaria trebuie să rămână de partea păcii, chiar dacă acest lucru va duce la intensificarea disputelor cu Bruxellesul”. Orban consideră că războiul se va prelungi, având consecințe semnificative asupra securității și economiei Ungariei, motiv pentru care țara trebuie să se pregătească.

Premierul a avertizat că Ungaria ar putea fi atacată din cauza alianței sale cu președintele american Donald Trump și a dorinței de pace. El a spus: „Trebuie să ne pregătim pentru un atac dublu împotriva Ungariei, deoarece Ungaria este aliată a președintelui Trump și dorește pacea, nu continuarea războiului.”

Publicitate
Ad Image

Orban a precizat că se așteaptă ca operațiunile serviciilor secrete împotriva Ungariei, campaniile de denigrare și acțiunile de propagandă de război vor continua cu un elan și mai mare decât până acum. „De aceea, am convocat pentru această după-amiază o reuniune a Consiliului de Apărare. Ne vom pregăti și vom apăra Ungaria și familiile maghiare!”, a concluzionat Orban.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *